Pădurea mea suspină, înmugurește clipa,
doar pasul și visarea respiră amintirea,
Mi-e dor de-a ei cărare, și glasul mi-e aripa…
În liniștea suavă mă-ntreb: ,,Unde-i iubirea?”
Respir cărări de vise, mi-am obosit privirea
să tot aștept târziul, ascuns de îndoială,
La umbra unei lacrimi mă pierd și azi,cu firea,
pe ultima hârtie las urme de cerneală…
Ce repede trec anii, vânduți fără de minte,
sărutul realității mă arde ca și focul,
O ramură de iarnă încearcă să m-alinte,
nici soarele din mine, nu își găsește locul.
Va înflori iar macul, cu ochii ninși de rouă,
dar zâmbetul mă-nșală, clepsidra-și cântă veacul,
Voi alerga prin iarbă, ca lacrima când plouă,
când luna, din fereastră, cu-argint sărută lacul.
Mă dor atât de multe, dar zbor mereu spre vise,
hai, vino primăvară cu păsări călătoare!
Dă-mi ramuri mici de suflet, parfumul de narcise,
iubirea ta sublimă, va fi nemuritoare!
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: