În sfârşit, dărâmaseră zidul,
Zidul care nu ne dădea voie să ne bucurăm
Nici de cer, nici de izvor,
Nici de restul lumii.
Zidul care părea etern
Era sfărâmat acum,
Bucată cu bucată.
Nici cărămizile n-aveau cum să mai reziste
Furiei, deznădejdii, revanşei.
Să se termine cu acest zid!
Şi cerul reintra în drepturile lui,
Mutându-ni-se în ochi,
Şi lumea începea
Să se insinueze în noi toţi
Şi râul ducea, tumultuos, la vale
Praful de pe mâinile noastre.
Intraserăm, toţi, în râu, să ne spălăm
De urmele zidului abia dărâmat
Şi ne bucuram
Că dărâmaserăm zidul
Şi-l simţeam curăţându-se
De pe mâinile noastre
Din pletele noastre,
Ne scăldam şi noi
Liberi, în sfârşit,
Ne curăţam de mizeria zidului.
Ducă-se unde-o vrea, murdar cum e,
Otrăvit cum e,
Zidul nostru,
Zidul nemişcării noastre,
Zidul izolării noastre,
Zidul închisorii noastre,
Zidul umilinţei noastre.
Și râul ducea la vale
Amintirea zidului nostru.
Şi, cum beau din el,
Cum mureau
Animalele de la câmpie.
Se prăbuşeau în râul murdar
De amintirea zidului
Şi nici nu terminaserăm noi să ne spălăm de zid,
În susul râului,
Că, în josul râului,
Zidul reapăru.
La început ca o simplă aluviune
De ciment colectat
Şi reţinut
Din exuberanţa
Participanţilor la dărâmarea
Zidului anterior.
Dărâmat în amonte,
Zidul creştea în aval
Şi, când ne dădurăm seama
Că zidul renaşte,
Voirăm să protestăm
Şi să ne mirăm.
Dar ne fu imposibil
Să ne smulgem picioarele
Din apa infectă a râului.
Că, pe gleznele noastre,
Până către genunchi,
Praful de zid urcase,
Întărindu-se în apă,
Şi, ca într-o lavă,
Ne simţirăm cuprinşi
În zidul pe care de-abia îl dărâmaserăm
Şi care acum, încet,
Urca din aval în amonte,
Întărindu-se în apele râului.
Zidul etern.
Zidul acesta,
Făcut din praful
Zidului anterior
Şi de care abia ne spălaserăm.
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: