La 50 de ani

Sunt încă bucuros că pot iubi
Și drumurile-n țară mă mai cheamă,
Dar, vai, presimt, prin focuri sângerii,
Un nou abuz de scrum și-o nouă vamă.

Ce liniște polară va veni,
De către ochelarii greu, cu ramă,
Voi obosi, în fiecare zi,
Și cei mai tineri nu vor ține seamă.

S-a însănătoșit culoarea gri
Și am un drept legiferat, la dramă,
Dar eu nu despre asta voi vorbi
Și nici de moartea care mă reclamă.

Voi spune, deci, a fi sau a nu fi,
Voi cere slăbiciunii mele: Ia-mă!
Voi renunța la vanități, deși
Ea, vanitatea-i singura mea cramă.

Mă uit la voi, prieteni timpurii
Și frați târzii, și nu știu cum vă cheamă,
Îmi caut vârsta în fotografii
Și, când mă regăsesc, încerc o teamă.

Ehei, ce frenezii și nostalgii,
Din fiecare poză mă aclamă,
Deschide, Tată, drum, că voi veni!
Culege-mă, din vechi fotografii,
Ca să mă-ngropi spre-a mă renaște, Mamă!