Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă,
Te rog pe tine, umbră,
Să redevii fiinţă.
Eu, umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu,
Cu milă şi tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu.
Şi-apoi într-o zi oarecare,
în care-mi va fi cel mai greu,
Voi pune-o în vechi calendare,
Duminica trupului meu.
Flămând de iubirea întreagă,
Pe vremi cu amurg mohorât,
Când zorile noaptea-şi dezleagă,
Mă satur cu-o umbră şi-atât.
Şi sufletul meu te mai roagă,
Magnetic catarg doborât,
Tu, umbră tăcută şi dragă,
Aşază-ţi fularul la gât.
O umbră se-nchide în mine,
O umbră prin mine trecu,
E-atâta de rău că e bine,
E-atât de mult da că e nu.
Bacovia-şi iese din sine
Şi râde în a şi în u,
O umbră în viaţă mă ţine
Şi umbra aceea eşti tu.
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: