Trăieşte moartea printre noi
Mereu nelegitim,
Atât de mult ne vrea-napoi,
Atât de bine-o ştim.
E îmbrăcată cum sunt eu
Sau tu, sau el, sau ea,
E moartea printre noi mereu
Si-n veci va fi aşa.
Si poate nu numai atât
Si poate mult mai mult,
In leagăne a coborât
Dezmăţul ei ocult.
Dar dac-aş şti cu legământ,
Dar dac-aş şti precis
Că ochii ei în tine sunt
Si că tu eşti abis,
De mi-ar fi dat să înţeleg
Că tu eşti moartea mea,
Eu ţie m-aş preda întreg
Si nu aş evada.
Accept atât de bucuros
Că moartea mea eşti tu,
Incât m-aşez cu voia jos
Când clopotu bătu.
Primesc să mor de mâna ta,
Omoară-mă atent,
Să pot cu viata mea gusta
Finalul sentiment.
Si dacă moartea stă firesc
In ochii tăi cei reci,
Nu viaţă lungă îmi doresc,
Ci moarte pentru veci.
Eu nu sunt trist că o să mor,
Ci numai pentru că
E dată moartea tuturor
Si nu ştiu unde stă.
Adrian Păunescu
27/28 Martie 1987
(„Viaţa mea e un roman”,1987)
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: