M-aș fi îndrăgostit de tine,
dar, toamna mă cuprinde iară,
Ea-mi dăruiește doar culori,
mințindu-mă că-i primăvară.
Cu mâinile cuprind uitarea
și ard, prin frunzele ce mor,
Să pot chema din suflet marea,
să stingă focul unui dor.
Eu am rămas în ploaia vieții,
pe străzile cu flori de apă,
Și-ncerc să șterg urma tristeții,
ca inima să nu priceapă.
La nunta frunzelor ce zboară,
mă tot opresc să te zăresc,
Tu ai pierdut a mea comoară,
e prea târziu să-ți mai vorbesc.
Când vei găsi doar amintirea,
pe strada viselor de rouă,
Să știi că ți-am iubit iubirea,
dar astăzi peste lume, plouă…
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: