Cântă-mi, ca vântul, la ceasul tăcerii,
Când șoapta rămâne, pe buzele mării!
Aprinde-mi lumina, prin visele toate,
Și lasă-mi iubirea, o singură noapte!
Atinge-mi toți zeii, cu ramuri de rouă,
Și spune-mi când dorul , pe suflete, plouă!
Răspunde-mi cu glasul rănit de uitare
Ești ziua, din mine, ce plânge pe-o floare?
Dar, nimeni nu știe, când pasul se pierde,
Prin irisul vieții, în templul său, verde…
Scrisori de lumină, sărută-așteptarea,
Ecoul e ploaia, ce-mi udă cărarea.
De ce m-ai strigat, prin ramuri de seară,
Tu știi că-ntre noi avem primăvară?
A nins cu petale, tu, iar pleci departe…
În inima noastră, doar vântul mai bate.
Adoarme apusul, pe mâinile mele,
Iar cerul și-aprinde năvodul de stele…
Ascult melodia din șoaptele noastre,
Când marea ne-atinge, cu valuri albastre.
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: