Când vara se trezește în cuvinte,
și-n ochii ei o frunză se ascunde,
mă uit spre cer, ca un copil cuminte,
să simt cum raza soarelui pătrunde,
prin orizontul clipei care zboară
cu aripi de tăcere și lumină…
Și-atunci te văd râzând, ca prima oară,
în lacrima ce mi cade, fără vină?
Dezleg culori cu mâinile întinse,
sărutul tău atinge mări albastre,
așteaptă-mă în visele promise,
când noaptea trage storuri la ferestre!
Parfum de neuitare și speranță
e tot ce mi-a rămas, din tot ce-a fost,
dar umbra ta îmi cade-ncet pe viață
și-n amintiri își face adăpost…
Tu să nu spui ,, La revedere” niciodată,
să vii pe-același drum, să mă cuprinzi!
te rog să mă asculți ca altădată…
Privește-mă cu ochii tăi rotunzi!
Când vom fugi prin lumi necunoscute,
atinge-mă cu floarea unui astru,
să-nceapă ploaia toamnelor pierdute,
iar frunza să ne-mbrace în albastru…
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: