Sonore, regalele lacrimi, se sparg de bazaltul sonor…
Sub bolțile negre, pătate de-albastrul târziii-nserări,
Cristalul regalelor lacrimi expiră, ca-n stinsul ecou
Al stelelor albe, desprinse din vastul, eteric decor…
Și regele plânge-n cavou –
Și regele plânge-n cavoul eternelor lui așteptări!…
Poporul așteaptă afară… Poporul țipă și-l cheamă;
Pe rege, însă, din larma atâtor sonore chemări,
Nu-l mișcă decât însetata dorință să-l scuipe din nou,
Și iar să se-nchidă-n cavoul cu gratii
Și porți de aramă…
Și regele cântă-n cavou –
Și regele cântă-n cavoul eternelor lui aiurări!…
Și lungile zile de vară trec leneș, ca berzele-n zbor…
Sub bolțile negre, pătate de-albastrul târziii-nserări,
O lacrimă-aproape uscată expiră-ntr-un ultim ecou,
Și pașii sandalelor rupte adorm pe bazaltul sonor…
Și regele moare-n cavou –
Și regele moare-n cavoul sfârșitelor lui așteptări!…
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: