Hoinăresc prin gânduri rupte, iarna mi-a cuprins pădurea,
Fără vină, fulgi din stele, îmi acoperă vederea.
Un sărut, pierdut de toamnă, mă trezește din uitare,
Iar cărările iubirii, toate se opresc în zare…
Frigul strânge-n brațe clipa, vântul peste câmpuri zboară,
Te ascund în visul verii și îți povestesc de-aseară,
Că prin flacăra iubirii, viscolul mai zăbovește,
Casa sufletelor noastre, în lumină se-nvelește…
Albul desenează îngeri, dincolo de paradis,
Noi privim, de la fereastră, străluciri cu glasul stins…
Peste zâmbetele toate mă cuprinde bucuria,
Numai ea mi-a pus deoparte anii și copilăria…
Scriu cu șoapte de cerneală, ochii paginilor nude
Lăcrimează după tine și-n albastrul ce m-ascunde…
Zorii stelelor mă iartă, dorul îmi atinge-o mână,
Prin romantica tăcere simt iubire și lumină…
Numai tu rămâi o șoaptă, lângă râul ce așteaptă
Ochii ultimului astru, ce dispare-n flori de apă…
Trag perdeaua de mătase, peste iarna care vine,
Însă nimeni n-o să știe, că rămâi mereu în mine.
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: