Am căutat o barcă pe malurile serii,
În ochii păpădiei apusul lăcrima…
Am strâns în brațe timpul și urmele durerii,
Să nu mă vadă cerul că plâng după o stea.
Pădurea mea trezită, primea în brațe vântul,
Prin porțile deschise amurgul mă privea,
Doar firele de iarbă au mângâiat pământul,
Plecam cu primăvara, să uit c-ai fost a mea…
Ca un sărut pe buze, înfiorat de teamă,
Tu ai închis cu gândul, fereastra mea deschisă,
Am așezat, pe suflet, o ultimă năframă,
Și-am strâns, în două lacrimi, iubirea interzisă…
Zbura cu aripi albe, spre ultima eclipsă,
Un curcubeu de șoapte, cu frunze de tăcere,
O singură-amintire țineam în mâna strânsă,
Petale de amurg cădeau fără putere…
În ochii tăi, pădurea a mai strigat o dată,
Cărarea către soare s-a stins la ușa nopții,
Din glasul tău de zână o șoaptă minunată,
Îmi lasă răsăritul pe roua dimineții.
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: