Pe măsură ce vremea se-apropie,
un nor ceru-mi întunecă înaintând.
O spaimă de ceea ce nu știu, în beznă mă lasă.
Pornesc iarăși la drum.
Un timp voi mai cutreiera aceste state; nici cât,
nici încotro n-aș putea spune!
Poate curând, într-o zi, într-o seară, în plin cântec
vocea mea se va frânge.
O, carte! o, cântece! oare toate spre asta țintesc?
Cum oare, de-a valma cu toții înspre începutul
acesta al nostru țintim! Și acum destul,
sufletul meu, ne ajungă:
Noi doi am dovedit că existăm – și e de-ajuns!
Traducere Mihnea Gheorghiu
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: