De undeva, din altă lume.,
Printre brăţări de foc şi ger,
Cu gene licărind de brume
Coboară Moşul trist, din cer…
Porneşte pe cărări de vise,
Acoperite de ninsori,
Printre petale de narcise
Căzute-n iarna unor nori.
Ochi rugători, pe la fereastră,
Privesc noianul de zăpadă…
În suflete o stea albastră
Dă străluciri, să-i mai revadă.
Copii fără destin şi soartă
Aprind un foc de gânduri albe,
Speranţa vieţii îşi arată,
Prin ramuri, florile ei dalbe.
Cu noaptea vânturilor sure
Soseşte Moşul, e pe drum,
Căsuţe reci, lumini obscure
Învăluiesc munţii de fum.
El lasă darurile tuturor
Şi mângâieri cu glas de iarnă,
Apoi dispare pe un nor
Strângând la piept roşia-i haină.
În zori, cu ochii adormiţi,
Printre cadouri se răsfaţă,
Ei ştiu că nu au fost cuminţi,
Dar sunt copii şi-s plini de viaţă.
Rămân în umbre de-ntrebări,
Copiii omului sărac…
O lacrimă se pierde-n zări,
Să ude-n rai floarea de mac.
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: