Incepi sa seci, manie,
De cataracte plina,
Salbatic rau de munte,
Ce te-aruncai cu vuiet
In negrele prapastii
Zvarlind spre ceruri spuma!…
Sa pieri vrei pe de-a pururi
Din inima-mi, manie?
O pasare de curte
S-ajungi din cruntul vultur
Ce-si infingea pe vremuri
Puternicele-i gheare-n
Spinarea vijeliei
Turbate, calarind-o
Triumfator si mandru?
Inflacaratul tanar
Sortit e sa ajunga
Un trandav si nemernic
Burghez cu umeri garbovi
Ce tremura din scufa?
S-ajunga astfel, oare,
Nestapanitu-acela
Ce – nemilos cu sine –
Era in lumea toata
Vestit sub denumirea:
Petofi maniosul!
Ce teama fara noima,
Ce-ngrijorare vana!
Nu poate sa ma lase
Pornirea mea curata,
Mania tinereasca;
Din inima-mi, cascada
Salbaticelor ape
De munte n-a secat
Si nici nu o sa sece.
Si-a potolit doar mersul
Acum cand drumu-i trece
Printre campii intinse,
Pe sesurile goale,
Pe unde nu se vede
Nici muntele, nici valea.
Dar dincolo-i stancoasa
Prapastie viitoare,
Cu negrele-i adancuri…
Cand va ajunge-acolo
Raul maniei mele
Cu apele-i crescute, –
Se va surpa, o, Patrie,
Pe-ai tai dusmani, la fel
Cum se pravale-n noaptea
Prapastiei nesfarsite
Turbata, Niagara!
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: