Înveştejite frunze se destramă,
Cazând, din apa iazului să bea,
Precum un stol de fluturi de aramă,
Ce-n agonie zboară către-o stea.
Iubesc această seară, când pământul
De inimă mi-l simt apropiat.
Când poalele mestecenilor, vântul,
Până la umeri, sus, l-a ridicat.
În suflet şi pe vale e răcoare,
Amurgu-i turmă vânătă de oi.
La marginea grădinii foşnitoare,
Se stinge-un zvon de zurgălău vioi.
Aşa de trez eu încă niciodată,
N-am ascultat ce spune trupul meu.
Ce bine-ar fi, ca salcia plecată,
În iazul roz să mă răsfrâng şi eu.
Pe-un stol, zâmbind, ce bine mi-ar fi mie,
Cu luna-n ochi, un pai să mozolesc…
Pe unde eşti tu simplă bucurie,
Ca mult iubind nimic să nu doresc?
traducerea George Lesnea
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: