Ridică ancora, toate pânzele sus,
E timpul să vâslim spre ultimul apus,
Îndreaptă cârma, hai, ne-ndepărtăm de mal,
Atârnă pe catarg al nostru steag fatal.
În urmă, spre ponton, se întrevede-n zare
Un delfin ce înoată rătăcind prin mare;
Cu 40 de noduri, haihui val după val,
Și pescărușii zboară departe pe fundal.
La proră șade semeț bravul căpitan,
Domină atent și sigur vastul ocean;
Spre pupă-și face de lucru un marinar,
Pe dreptu-i umăr stă un papagal ștrengar.
Dă-i bice, marinare, vântul e perfect,
Și ține vela sus, pe vasul desuet!
În larg ne perindăm de-atâția ani în șir,
Iar marea ne va fi eternul cimitir;
Și râsul valului și strigăte de groază,
Și vânturile bat, și viața e o vrajă,
Deasupra nori se-adună pe cerul plumburiu,
Iar inima corăbiei ne poartă spre pustiu.
Strigăte disperate se pierd în agonie,
Și timpul ni se scurge, această rană vie;
Văd sânge cum se varsă înmărmurind oceanul,
Iar viața noastră trece precum ne trece anul.
Corabia e lovită de groaznica furtună,
Prin vele sfâșiate, catargul ne sugrumă,
Iar cârma se rotește, jucând ultimul rol,
Și ancora-n adâncuri devine suflet gol.
Ultimul gând,
Mă scufund
Și apoi zbor.
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: