Îți scriu, iubito, astăzi cu primăveri plecate,
Cu zori răniți de ploaia, ce cade printre noi,
Cu îngeri ce veghează, în fiecare noapte,
Cărările spre steaua aleasă de-amândoi…

În roșu-acestor maci ți-am aplecat seninul,
Îți las în iarba lumii, flori mici de neuitare,
Sărutul ei de rouă ținea în brațe crinul
Doi pescăruși în vânturi rupeau o altă zare

În mâna ta ce-a mică se scaldă orizontul
Și lacrima sărată, și valuri sclipitoare…
Scrisoarea mea târzie, în care-a plâns cuvântul,
Acum e-o amintire, pe-o insulă de soare…

Și-mi cazi ușor pe geamuri, prin raze de lumină,
Când ploaia trecătoare alunecă-n abisuri,
Un zâmbet mă trădează, iubirea n-are vină…
Mi-ai pus în suflet vara și zeci de universuri.

Dar printre ramuri, seara ne va trimite-acasă,
Amurgul iar te-ascunde prin florile de tei,
Cine-ți va spune-n șoaptă că ești cea mai frumoasă?
Doar eu și-albastrul mării ce-atingem ochii tăi!