Hai, iartă acum omenirea,
Prea mult și amar a greșit,
La ceasul ce-aduce pieirea
Și-ncepe un nou nesfârșit.
Hai, iartă acum inocența,
De jale, de-amor și de dor,
Amară precum indecența
De-a naște și-a piere cu zor.
Hai, iartă acum nepăsarea,
De veacuri păcat oropsit,
În zare se-aprinde uitarea
A toate ce am pătimit.
Hai, iartă acum reveria
De-a crede că ești infinit,
Suflarea, iubirea, scânteia,
Un suflet, un suflu sfârșit.
Hai, iartă acum și iubirea,
Amorul în taină trecut,
Durerea, amarul, neștirea
A tot ce cu ea s-a pierdut.
Hai, iartă acum dumnezeul
În care o viață-ai crezut,
Creat de om e și zeul,
Putere el chiar n-a avut.
Hai, iartă acum, iartă-ți arta,
Ca tine, din tine-a născut,
Când pleci numai ea ține poarta,
Rămas bun, alt spirit pierdut.
Hai, iartă-te acum și pe tine,
Și iartă-i, dar iartă-i pe toți,
Iar dacă n-o faci, atunci cine
S-aprindă lumină la morți?
Hai, iartă, hai, iartă, copile,
Pământul pe care-ai trăit
Și zboară, și zboară, copile,
Și uită că ieri ai murit
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: