Glie-a mea fără de vlagă,
Ţarini veştede la chip,
Numai crânguri şi pârloagă
Şi o limbă de nisip…

Stă biserica uitată
Şi-şi împlântă crucea sus.
Cucul n-ai să-l vezi vreodată
De pe-aceste locuri dus.

Primăvara, când se-ncarcă
De puhoaie-acest meleag,
O sudoare sacră parcă
Scaldă traistă şi toiag.

Ochi tânjind spre nu ştiu unde,
Feţe arse de pământ,
Lin, făptura se pătrunde
De-o-ntristare-a Celui-sfânt.

1915 ( Ceaslovul satelor )

traducere Ioanichie Olteanu