Atinge-mă cu ramuri de răcoare,
și lasă-mi noaptea să privească stele!
Mă pierd prin mintea ta și știu că vreau
să-ți simt parfumul respirând tăcere…
La geamul dimineții cântă iarba,
un fluture trezit se-ndepărtează…
Sunt roua, ce-ți atinge pielea albă,
când ochii tăi, prin univers, visează.
În inima secundei arde timpul,
din soare fug văpăi, spre necuprins,
Pe brațe parcă moare paradisul,
ce-n răsuflarea zeilor s-a stins.
Mi-am părăsit și ultima privire,
pe flori mai picură, acum, uitarea…
Apusurile-mi sunt o răzvrătire,
lăsați-mă să țin în suflet, marea!
Iubirea ta, lavanda vieții noastre,
sărută cerul viscolit de nori…
La masa mea vin florile albastre,
iar ochii tăi sunt tot mai arzători.
Doar glasul verii cade-n veșnicie
și-atinge infinitul efemer…
Iubirea ta, prin ploi de nostalgie,
e tot ce îmi doresc să îți mai cer.
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: