Eu simt că vine toamna, pe-o lacrimă de soare,
Te-am așteptat și astăzi, dar plec cu pescărușii…
Te-ai rătăcit, iubito, pe mări de nepăsare,
Amurgu-și cheamă seara, aici în fața ușii.
Ne regăsim, în versuri, iar liniștea suspină,
Îndepărtați, ca marea, în tot albastru lumii,
Las noaptea să-ți aducă o urmă de lumină,
Când brizele ne-alintă, și-n cer, zboară lăstunii.
Rănită de uitare, hârtia prăfuită
Alunecă, din plicul atins de-o amintire,
Aici, pe-aceste maluri, o inimă rănită
A mai chemat speranța, în clipe de iubire.
Pe câte continente, se lasă înserarea,
Prin câte lacrimi pleacă secundele de dor?
Ți-am dat tăcerea vieții, să poți găsi valoarea
Iubirii care pleacă, cu frunzele ce mor.
Neliniști neînțelese ne-aduc parfum de floare,
Prin valuri trece vântul, cu glasul tău frumos,
Iubito, cade frunza, cu-atâta nepăsare,
De ce se-apleacă ramul, tot mai neputincios?
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: