Să nu mă-ntrebi ce doare, să nu mă-ntrebi nimic,
Când valurile vieții ajung la țărmul tău,
Am sufletul de floare cu aripi mă ridic,
Tu ești o adiere, tu m-ai iubit mereu!
Ca un sărut de apă te strâng sub pleoapa mea,
Ești umbra unui înger ce pleacă-n depărtări,
În noaptea ta albastră eu am rămas o stea,
Ce-ți lasă șoapta udă la țărmul unei mări.
Ne rătăcim uitarea, prin gânduri fără vină,
Parfum de dor și frunze alunecă prin timp,
Atinge-mă cu ramuri de taină și lumină
Să-ți fiu cărarea clipei în orice anotimp!
Rănit, ca o ninsoare, prin razele te soare,
Mă voi topi la sânul tăcerii absolute,
Cine-ar putea, acum, iubirea să-mi măsoare
Când primăvara cântă sub frunzele căzute?
Un ghiocel privește o altă lume nouă,
Departe ți-aud glasul strivit de-o adiere,
O lacrimă târzie sărută flori de rouă,
Când amintirea bate în suflet cu putere.
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: