Ea-mi povestește, permanent, ceva,
Și o ascult, și văd că nu se-oprește;
Nimicuri, ce mai face, ce gătește,
Cu cine s-a-ntâlnit la o cafea.
Cum s-a-mbrăcat, ce vreme e pe-afară,
Ce note-au luat copiii pe la școli,
Că ceaiul de ghimbir e bun la boli,
Și ce vecin și-a mai găsit să moară.
Că e orașul foarte-aglomerat
Și e mereu cam în întârziere,
Că și-a luat, de-acasă, două mere
Pe care nici măcar nu le-a mâncat.
Îmi spune că-i nervoasă, și zâmbesc,
Și o întreb ce gânduri o apasă,
Și mă întreabă dacă-i tot frumoasă,
Și-i spun că nu, dar știe că glumesc.
Îmi spune că o caută cineva,
Și ea nu știe dacă e de bine,
Și că ea ține, totuși, și la mine,
Și că nu știe de m-aș supăra.
I-aș spune doar cât e de minunată,
Și cât de dragă-mi poate fi, să știe
Că, pentru mine, ea-i o bucurie
Și asta nu se schimbă, niciodată.
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: