Mi-am adormit gândurile obosite și însetate și-am lăsat să ningă iar peste liniștea din toate,
Când respir mi-e dor de fluturi, de iubire și de noi, de speranța verii care ne-ascundea, prin stropi de ploi.
…E prea frig acum, iubire, munții și-au pierdut culoarea, spune-mi când ți-e dor de mine, te îmbrățișezi cu marea?
Ca mătasea umbrei trece adierea, fără vină, pasul iernii se destramă într-o lume clandestină.
Ce devreme vine apa peste pietre și uitare, dragostea se pierde-n valuri, eu privesc în depărtare…
Mă dor lacrimile tale, mă dor lacrimile noastre, fulgii vin din lumi ascunse și sărută stele-albastre.
Se topesc pe geam iluzii, realități îmi dau târcoale, suntem pentr-o clipă-n soare, dar cu inimile goale.
Puritatea ta mă duce, ca un vânt peste-o câmpie, ce-a uitat că vine iarna printre flori de păpădie.
Nu te strig, te simt aproape, ești o dulce adiere, care îmi atinge viața și-mi dă altă mângâiere.
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: