Când viața-i atât de puțină,
Mă pierd prin lumea străină,
Mă-ngână un cântecul șoptit
Nu-i spune chiar de-a greșit!
Bea roua tăcerii din palmă
Si lasă frunza să doarmă!
Pe țărmul cu ochii, în vânturi,
Pun sarea-n pahare de gânduri…
Povestea, cu gust de cafea,
Imbracă-n albastru o stea…
Desculți, peste cioburi de timp
Sărută-mi doar macii, pe câmp!
Când umbra vieții mă doare,
Tu pasărea mea călătoare:
Ascunde-mi, sub aripi, cuvinte,
Si zboară spre-o raza fierbinte!
La mine e frig, printre poluri,
Zăpezi dansează în goluri,
Alerg cu mine de mână,
Spre ziua, ce naște lumină…
Tu n-o să-mi fii mai aproape,
Doar fluviul, va merge departe…
Tu n-ai să cunoști niciodată,
Dorința mea neînsemnată.
Când seara coboară apusul,
Iubirea ne-atinge cu versul…
Prin iarba păscută de lacrimi
Trec, astăzi, oceane de patimi…
Prin mine mai fluieră-o vară,
Dar ea nu va ști că-ntr-o seară,
Ți-am scris pe-o cărare pierdută,
C-o floare de dor nevăzută…
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: