NOAPTEA
Purpuriul şi albul au fost mototolite, aruncate,
în verde împroşcau cu ducaţi, iar prin părţi
negrelor palme de geamuri în fugă-adunate
le-au împărţit aprinse şi galbene cărţi.
Bulevardelor şi străzilor nu le părea ciudat
să vadă pe case albastre robe vălurate.
Iar picioarele ce ca răni şofrănii au alergat
flăcările le-au inelat cu brăţări agitate.
Gloata – pisică bălţată, sprintenă-n mersu-i fin, –
ademenită de uşi, plutea mlădios, clătinat;
fiece ins ar fi vrut să târâie şi el cât de puţin
namila de râset a bolovanului turnat, forjat.
Eu, simţind ale hainelor chemătoare labe,
le-am înghesuit în ochi surâsul, speriindu-le fatal
cu lovituri în tinichele; hohoteau progenituri arabe
ce-şi înfloriseră peste frunte o aripă de papagal.
1912
DIMINEAŢA
Ploaia posomorâtă priveşte pieziş.
Iar dincolo
de grilaj
distinct
se poate vedea
a gândului de fier –
saltea.
Pe ea
se sprijină aerian
picioarele stelelor ce răsar.
Însă pieirea felinarelor –
regi încoronaţi cu flăcările
petrolului fad –
pentru ochi a făcut-o mai dureroasă
duşmănosul buchet
al prostituatelor de bulevard.
Şi e groaznic
al glumelor
râset ţepos –
din galbenele roze otrăvitoare
el crescură-n zig-zag sinuos.
Ochiului îi place
să urmărească
larmă
şi teamă:
sclavul
crucilor
ce suferă liniştit, a nepăsare,
şi coşciugele
caselor
de toleranţă
răsăritul le-a aruncat
într-o singură vază arzătoare.
1912
PORTUL
Cearşafurile apelor erau sub pântecul curbat.
Le sfâşia un dinte alb întru-nmulţirea valurilor.
Era urlet de trâmbiţă – de parcă s-ar fi turnat
amor şi pohtă cu arama goarnelor.
În leagănele intrărilor bărcile stau lipite
de mamelele mamelor de fier, forjate.
În ale vapoarelor urechi asurzite
ard cerceii de ancore nemişcate.
1912
STRADALĂ
Mucegaiul chipurilor şterse-n corturi, unde
din rănile gheretelor musteau răchiţele,
iar prin mine pe scrumbia lunii nebune
galopau litere dungate cu vopsele.
Bat sonor pilonii paşilor, şi arunc
în daireaua străzii ritmuri zornăitoare.
Tramvaie obosite de mers năuc
încrucişau lănci strălucitoare.
Ridicând cu mâna unicul ochi, holbat,
piaţa strâmbă se furişa aproape, spre pisc.
Cerul privea prin albul de gaz vălurat
cu faţa fără ochi a unui vasilisc.
1913
Trad. Leo Butnaru
DIN STRADĂ ÎN STRADĂ
Stră-
zile.
Feţele
dulăilor
ani
sunt mai
tran-
şante.
Pes-
te
caii de fier
prin ferestrele caselor ce fug
au sărit primele cuburi,
vreo şapte.
Lebede ale gâturilor de clopotniţe,
în juveţele firelor electrice ajungeţi îndoite!
În cer desenul girafei e gata
să-mpestriţeze moţuri ruginite.
Feciorul
arăturii ne-vălurate
e pestriţ ca păstrăvul.
Dintre maxilarele tramvaiului
scamatorul
trage şinele,
şi-l doseşte cu cadranele turnul.
Noi suntem subjugaţi!
Căzi.
Duşuri.
Ascensor.
Am desfăcut al sufletului corsaj,
mâinile frig trupul.
Poţi striga sau ba:
„Eu nu am vrut aşa ceva!” –
garoul
chinului
e necruţător.
Vântul ghimpos
coşului
îi smulge
un smoc de lână fumuriu.
Un felinar pleşcat
îi scoate
străzii
ciorapul întunecat.
1912
Trad. Leo Butnaru
DAR VOI AŢI PUTEA?
Eu brusc acoperit-am cotidiana hartă
cu vopseaua plescăită din pahar;
am demonstrat în blidul cu piftie
ale oceanului maxilare de barbar.
Pe solzii peştelui, lucios, de tablă
am citit chemări de buze diafane.
Dar voi
nocturne aţi putea cânta
la flautul
înaltelor burlane?
1913
Trad. Leo Butnaru
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: