Cînd s-a aprins lampa,
un gălbenuș de lumină
în fereastra din spate,
copilul din șopron
și-a lipit ochiul de o spărtură –

Micuțule băiat de coteț,
cu fața subțire ca luna nouă
de neuitat, imaginea ta
din fotografii a trecut strălucind
ca un șoarece pe podeaua minții mele,

Micuțule om-lună,
ținut într-un coteț, credincios,
acolo, la capătul curții,
forma ta fragilă, luminoasă,
fără greutate, tulbură praful,

pînzele de păianjen, găinațul vechi
de sub stinghii
și mirosurile uscate ale resturilor
pe care ți le întindea printr-o trapă
dimineața și seara.

După sunetul pașilor ei, liniște;
vegheri, lungi singurătăți, posturi,
lacrimi necreștinate,
o complicată iubire a luminii.
Dar acum vorbești în sfîrșit

cu o mimică străină,
ceva dincolo de răbdare,
absența impenetrabilă, fără cuvinte,
a distanțelor lunare
s-a păstrat desupra iubirii.

traducere Dan Sociu