Acum, când mi-e atât de dor de tine
Și inima mi-e plină de-amintiri,
Mi-e greu să fac acele împărțiri:
Ce-mi aparține, ce îți aparține.
Ce lucruri am uitat, noi, fiecare,
În graba, nefirească, de-a fugi
Fără să încercăm a ne gândi
Dacă ne doare, dacă nu ne doare.
Înstrăinați, de-o lume-așa câinească,
Încât ne-a rupt, cu dinți de fierăstrău,
N-am mai știut dacă atâta rău
Ne va lovi, sau n-o să ne lovească.
Și, totuși, ne-a lovit necruțător,
Și nu mai știm ce-nseamn-apropiere
Și, dacă, încă, vom găsi putere
De a ne fi, sau de-a nu ne fi dor.
Atâția și-au dorit să ne dezbine,
Și-i văd, acum, râzând c-au reușit,
Eu te-am iubit… cu ură te-am iubit!
Și, Doamne, cât de dor îmi e de tine!
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: