Mă enervezi, femeie! și de aia
Îți spun aici, nespus de enervat,
Cu toată duritatea de bărbat,
Eu cred că ți s-a învechit bătaia!
Stăteam, ca o legumă,-n dormitor,
Cu burta atârnându-mi dezlegată,
Și-ai început să faci ca o primată
Mușcată de un șarpe, de picior.
Că toată ziua stau și ruginesc,
Fără să bat un cui, că pică varul,
De zici că, brusc, am devenit tâmplarul,
Și trebuie să-ncep să tâmplăresc.
Că trebuie să-ncep să fac mâncare,
Să fac curat, să mătur, să aspir,
Și să ajung domesticul martir,
Ieșind din starea asta, de putoare.
Eu vreau să beau o bere, sau o ladă,
Și să mănânc semințe și fistic,
Și, pur și simplu, n-am să fac nimic,
De ar veni și papa să mă vadă!
Nu vreau să bat mochete și covoare,
Mă lasă rece că n-avem ulei,
Și faptul că tu tot insiști și vrei,
Mă lasă, practic, rece, și mai tare!
Deja ți-ai luat-o-n cap, fără-ndoială,
Și mă confunzi cu vreun aurolac,
E treaba mea că nu știu să mă-mbrac,
Că moda nici nu e mare scofală!
La noapte vin la trei, ca de-obicei,
Târându-mă, încet, ca o țestoasă,
Și dacă faci scandal, când intru-n casă,
Să vezi tu, ce bătaie poți să-ți iei!
M-am enervat și m-am și săturat,
Mă tem că fac, la naiba, vreo prostie
Și-ajung să merg și pe la pușcărie…
Norocul meu că nu sunt însurat!
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: