Când, din cer, coboară îngeri, cu aripile de rouă,
Și-n cămașa unei lacrimi, vântul își ascunde glasul,
Prind lumina unei raze s-o pot împărți, în două,
Ochilor vrăjiți de noaptea, care îți ascultă pasul…
Îi spun marii să-ți sărute zborul risipit în zare,
Duc pădurile speranței spre culori de nostalgii
Ca un cântec de chitară, ochii mei sunt depărtare,
Un amurg atins de brize, care-așteaptă să revii…
Valuri ce-au fugit de-acasă răscolesc nisipul moale,
Peste urme și destine foșnetul tăcerii cade,
Am plecat cu mii de stele să ating visele tale,
Dar secunda mă întreabă, de ce ora zilei scade.
Atunci știu că-mi va rămâne prea puțin să fiu cu tine,
Că voi ține-n palme frunza unui ram cu flori de soare,
O să fiu nebunul care, îți lăsa-n apus, rubine,
Doar să-ți bucure privirea, pe cărări de neuitare…
Iarba cu privirea udă, scaldă stele căzătoare,
Noaptea stinge-n palme lampa, unui fluture ce plânge,
Viața ta sărută valuri, mă simt țărmul tău de mare,
Unde dragostea curată, niciodată nu se stinge…
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: