N-aveai astâmpăr… chiar deloc, deloc,
La tine, somnul era numai joc,
Și noaptea-ntreagă, toată, te jucai,
Te înveleai de frig, te dezveleai,
Că, brusc, ți-era prea cald în așternut;
Din pijama, un sân, nepriceput,
Mereu ieșea, ca un copil mirat,
Parcă spunea: dar mângâie-m-odat’
Tu nu vezi cum cerșesc căldura ta?
Și mâna mea, căuș, îl mângâia,
Și gura îi cânta un cântec blând,
Iar degetele mele, rând pe rând,
Se înfruptau din albul lui lăptos;
Era,-n rotundul lui, atât frumos
Cât n-ar putea să-ncapă-ntr-un cuvânt,
Toți dinții îmi venea să mi-i împlânt
În carnea lui, spre a mă sătura
Și el, simțind, din nou se ascundea
La locul lui, din care-a fost fugit,
Iar eu mă întrebam de te-ai trezit,
Sau doar te joci, exact ca de-obicei,
Ca o lumina mica-n ochii mei…
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: