Veneai, mereu, să-mi povestești
Cât suferi, pentru că-l iubești
Și lui nu-i pasă, chiar deloc.
Iar eu, intram în acest joc
Și încercam să te susțin;
Dar, Doamne!, nu știi prin ce chin
Treceam, în fiecare zi,
Tu-mi explicai cum l-ai iubi
De-ar vrea și el a fi iubit.
Fiece vorbă m-a rănit
Și m-a durut, îngrozitor,
Urlam, în gând, că te ador!
Că sunt, probabil, un nebun
Și, totuși, n-am putut să spun,
Din gură, niciun cuvințel.
Tu îmi vorbeai, mereu, de el
Și eu te ascultam, tăcut,
Și încercam să te ajut
Să treci, cu bine, peste greu.
Mi-am strâns, în chingi, sufletul meu
Și n-am mai vrut să-l ‘liberez.
Am tot sperat, atât: să-l vezi
Cum plânge-n pieptul meu, chircit
Iubind!… fără a fi iubit.
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: