Purtai șosete de bumbac, în casă,
Spuneai mereu că ești o friguroasă
Și că-ți îngheață tălpile mereu,
Dar nu-nțeleg cum, Doamne- Dumnezeu,
Abia intrată-n pat, te încălzeai
Când lângă pieptul meu te ghemuiai
Și te uitai în sus, cu ochii mari,
Iar eu râdeam, știind c-o să dispari,
Să te ascunzi sub pătură, un pic,
Simțeam cum te atingi, cu nasu-ți mic
De pielea mea, și respirai ușor,
Te auzeam cum îi vorbești, cu dor,
Ceva doar de voi două cunoscut,
Ca doi prieteni ce nu s-au văzut
De mult, de când noi încă nu știam
Că tu ești Eva și eu sunt Adam,
Și vom mușca din acel fruct oprit
Tu oare ai să știi cât te-am iubit,
Când trupul tău, făcut să mă îmbete,
De-atâta frig, se-mbracă în șosete
Și ca-ntr-un dans, al nopților de bine,
Mă încălzea, în suflet, și pe mine?
Trebuie să fii autentificat pentru a adăuga un comentariu.
Comentarii: